Universitatea Cluj a transferat până acum patru jucători Sebastian Achim, Laurențiu Marinescu, Lukas Szukala și Eduard Nicola, și mai are în plan aducerea a încă doi: un fundaș central și un apărător de bandă stângă. Fundașul cu dublă cetățenie, poloneză și germană, s-a adaptat ușor la fotbalul românesc. Szukala a declarat că a fost ofertat și de Dinamo, dar a ales în cele din urmă să joace pentru „U”.
„Cu Dinamo au fost discuții, iar apoi a intervenit oferta de la „U” Cluj și mi-am dat seama că la „U” sunt dorit cu adevărat. Am fost tratat foarte bine, mi s-a explicat cu lux de amănunte ce se dorește aici, ce se construiește aici și sunt convins că am făcut alegerea potrivită”, a spus Szukala pentru Ziua de Cluj.
„U” are ca obiectiv pentru umătorul sezon clasarea în primele patru locuri.
„Deocamdată suntem în perioada de pregătire, au trecut două meciuri și este cam devreme să tragem concluzii. Totul depinde de cum vom începe campionatul. Este important să nu pierdem contactul cu vârful, să stăm aproape și să scoatem tot ce putem din fiecare meci. Din ce-am văzut și cum i-am simțit pe colegi până acum, sunt convins că putem face o figură frumoasă în campionat, iar aici mă refer la îndeplinirea obiectivului”, a mai spus Szukala.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER